Jurnalele Vampirilor – Trezirea de L.J.Smith


M-am gândit, că dacă tot a apărut partea a șaptea din“Jurnalele Vampirilor”, ar fi frumos să avem în colecția noastră de recenzii,toate volumele. Momentan citesc partea a șasea, dar sper ca până o voi terminasă reușesc să scriu și recenziile la restul volumelor.
“Trezirea”, primul volum al acestei serii foarte frumoase, are un început în forțaintroducându-ne în lumea palpitantă a liceului la care Elena studiază și care alături de prietenele ei Bonnie  și Meredith se bucura de o viaţă foarte populară printre ceilalți elevi.
Nu doar că Elena este prezentată ca fiind “regina balului”, cea mai populară și cea mai invidiată  fată din scoală, ci este și conștientă de acest lucru, profitând la maxim de el.
Totodată, ne este prezentată și fosta cea mai bună prietenă și actuala inamică, Caroline, de asemenea foarte frumoasă dar și foarte răutăcioasa.
Elevul cel nou, Stefan  reușește în prima lui zi de școală să atragă orice privire cu alura lui misterioasă  și  lookul perfect, de care Elena este atrasă dinprima clipa. Încercând și imposibilul să se apropie de el, Elena nu primește în schimb decât dezamăgire din partea lui deoarece el nici nu se deranjează să îi  vorbească, nici măcar nu o privește când trece pe lângă ea și o tratează cu răceala de câte ori ea încearcă să se apropie de el.
Aceste lucruri nu i s-au mai întâmplat, în trecut Elenei, orice băiat fiind la picioarele ei, iar Stefan devine pentru ea oprovocare, egoul  ei fiind prea mare pentru a pierde.
Planurile ei merg atât de departe încâtîși implicafostul prieten, Max, care încă mai suferă după ea, pentru a o ajuta să se apropie de tipul cel nou si atragator.
În spatele imaginii de elev nou a lui Stefan,  se ascunde un vampir,  unul dulce și blând,care încearcă să își nege firea violentă hrănindu-se cu sângele animalelor.  El vine din Italia și are propria poveste tristăincluzând dragostea vieții lui și cel mai mare rival al sau, fratelelui Damon. Aflăm cum a fost el transformat în vampir, de ce este atât de ursuz  și prin introducerea fratelui sau în poveste aflăm  și de ce își limitează abilitățile de vampir.
Pe parcursul dramei liceene, o poveste secundară ia naștere. O forță întunecată acaparează orașul, oamenii fiind atacați iar cadavrele lor găsite cu gâtul  sfâșiat. Stefan începe să se îndoiască de controlul lui și să se gândească dacă el este cel ce face probleme în oraș și omoară acei oameni.
O carte foarte ușor de citit, cu o acțiune captivantădiferită față de film, dar în urma căreia m-am bucurat de dezvoltarea fiecărui personaj.
Înspăimântătoarele imagini ale pădurii sălbatice, vechiul cimitir, biserica ruinată și dragostea ce se  înfiripă între Elena și Stefan, fac din aceasta carte o poveste de nerefuzat.
 
 
Aceasta carte o puteti gasi la editura Leda si o puteti comanda de AICI .
 
Anunțuri

19 răspunsuri la „Jurnalele Vampirilor – Trezirea de L.J.Smith

  1. INDICIU: Prietenele Elenei au o informatie pentru noi. Trebuie sa imi spuneti doar cum se numesc cele doua prietene ale ei, pentru a le putea intreba ce stiu.

    GHICITOARE: De la ele am aflat ca hotul locuieste in Regiunea PAnem, impartita in 12 districte, conduse de Capitoliu, un oras in care oamenii nu au suflet, iar tinerii lupta in Jocurile Foamei pentru a supravietuii.

  2. am seria 😡
    deci e superba povestea
    seamana putin cu serialul
    nu se compara cu academia vampirilor sau tw:D
    si copertile imi plac,mai ales cea de la volumul 3-furia:X

  3. As fi vrut sa imi cumoar cu bravo seria..Dar nu prea am avut bani in perioada aia..Dar acuma o sa le citesc de la biblioteca..pare interesant:D..mai ales k ma uit si la serial:D

  4. Multumesc frumos. A trecut deja ceva timp de cand le-am citit. Cel mai mult imi amintesc volumul 4 si 5. Acum am inceput sa ma uit printre randuri sa imi amintesc ce s-a intamplat pentru a putea scrie recenzii la urmatoarele volume.

  5. Superba cartea, defapt toata seria scrisa STRICT de L.J Smith adica Jurnalele Vampirilor este pur si simplu geniala:) Am citit-o pe nerasuflate pacat ca am ajuns doar pana la cartea nr 4 inclusiv:(. Apropo frumoasa recenzia:D

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s