Și dacă e adevărat… – Marc Levy


Îmi era dor de o carte care să mă amuze.

Acum două sau trei luni, am mers într-un hypermarket să îmi umplu frigiderul.Plângea săracul că era gol. După ce mi-am făcut cumpărăturile, cât de repede am putut, m-am plantat la raionul cu cărți cu un rânjet tâmpit pe față care spunea  “Mama câte cărți, o vreau și pe asta, o vreau și pe asta și pe asta “ și din banii mei puțini am cumpărat o carte, la reducere, micuță, doar  două sute și ceva de pagini. Nu m-am uitat să văd despre ce este vorba, m-am gândit doar că nu dau faliment dacă o cumpăr.

Acum câteva zile, m-am gândit să o citesc, iar acum că am terminat-o ,nu pot decât să zic că mă bucur că atunci mi s-a golit frigiderul.

Am să încep recenzia printr-un citat esenţial: și anume

”Ce-o să-ți spun nu e ușor de înțeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculți povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârși prin a mă crede și asta e foarte important fiindcă ești, fără să știi, singură persoană din lume cu care pot împarți acest secret”.

Așa începe această poveste, cu puțină încredere.

Încercând să se instaleze în noul său apartament, Arthur, un tânăr architect, află că pe lângă o priveliște minunată, apartamentul mai are și o fantomă, care își alege dulapul de la baie pentru a-și petrece zilele în el. Se miră că o poate vedea, dispare și apare brusc și pretinde că este în comă profundă  într-un spital din celălalt capăt al orașului. Arthur crede că este o glumă, sau că, pur și simplu visează, dar când vede că nu poate scăpa de ea, se gândește serios că este o psihopată ce a fugit dintr-un spital anume, care trebuie dusă înapoi, ori asta, ori el are nevoie de un psihiatru bun.

Timpul trece, iar în urma unor dovezi greu de crezut Arthur se atașează de fantomă al cărui nume este Lauren, și care este și foarte drăguță. Când doctorii decid că nu o mai pot ține pe Lauren conectată la aparate, tânărul arhitect, pune în acțiune un plan nebunesc , prin care sustrage din spital corpul noii lui prietene .

La prima vedere, “Si dacă e adevărat…” este o poveste simplă, nu are o acțiune complicată, numărul personajeleor fiind unul destul de mic, dar de cele mai multe ori, simplitatea reușește să ne atragă cel mai mult. Are toate ingredientele necesare unei creații literare, perfecte din punctual meu de vedere. Sensibilă, dar nu prea siropoasă, amuzantă cu un pic de ridicol, descrieri care îți dau frâu liber imaginației iar personajele, nu poți să nu le îndrăgești.

Dacă nu aveți timp sau ocazia să citiți această carte, puteți oricând să vedeți filmu. Ea a fost ecranizată dar filmul este destul de diferit față de viziunea lui Marc Levy.

Cartea a apărut la Editura Trei și o puteți comanda de AICI.

Anunțuri

11 răspunsuri la „Și dacă e adevărat… – Marc Levy

  1. Si daca e adevarat
    de Marc Levy
    ‘’Si asa plangeau amandoi , cu pudoare, in tacere;intelegeau si mai bine acum sensul unei secunde,valoarea unei clipe,importanta unei singure vorbe.”
    “In fiecare dimineata , la sculare , suntem creditati cu 86400 de secunde de viata pentru ziua respective ,si seara, cand ne culcam , nu exista un report al lor , ce n-a fost trait in cursul zilei este pierdut , ieri a trecut.In fiecare dimineata, magia reincepe si noi ne jucam cu aceasta regula de neocolit:banca ne poate inchide contul in orice moment ,fara nici un preaviz:in orice moment , viata se poate opri.Si atunci, ce facem cu cele 86400 de secunde zilnice?’’
    “Putini oameni isi dau seama cum se socoteste si se apreciaza timpul”
    “Visele traite in doi alcatuiesc cele mai frumoase amintiri.”
    “Viata este minunata , ne dam seama insa de asta doar cand ea se retrage in varful picioarelor “
    “Adultilor le e frica de tot felul de lucruri , sa nu imbatraneasca , sa nu moara, le e frica de ceea ce n-au trait,de boala,uneori chiar si de privirea copiilor , le e frica sa nu fie judecati.”
    “Adultilor le e frica pentru ca nu stiu sa tina seama de lucruri marunte.Eu asta te-invat pe tine.Acum , aici , amandoi traim un moment placut,alcatuit dintr-o mare varietate de detalii :noi doi,masa,conversatia noastra,mainile pe care mi le privesti de adineauri,mirosul acestei incaperi,decorul acesat familiar,linistea zorilor de se ivesc”
    “Amintirile frumoase nu trebuie sa fie trecatoare”
    “-Uita-te bine la tot ce exista in jurul nostrum :apa manioasa,pamantul caruia putin ii pasa de ea, muntii dominate,copaci,lumina care in fiecare clipa a zilei isi schimba intensitatea si culoarea , pasari ce zboara deasupra capetelor noastre , pest ice inoata sa nu cada prada pescarusilor vanand in acelasi timp alti pesti.Exista toata aceasta armonie de zgomote ,zgomotul valurilor,cel al vantului , cel al nisipului;si apoi , in mijlocul acestui incredibil concert al vieti si de materii, suntem tu si eu ,sunt toate fiintele omenesti care ne inconjoara.Cat dintre ele vor vedea ce ti-am descries eu acum?Cate isi dau seama de de privilegiul de a se trezi si a vedea , de a simti ,pipai, auzi?Cati dintre noi sunt in stare sa-si uite o clipa necazurile ca sa se minuneze de acest spectacol nemaipomenit”
    “Nimeni nu este proprietarul fericirii , uneori ai norocul sa ai un contract de inchiriere sis a fii locatarul ei.Trebuie sa-I platesti foarte regulat chiria , altfel esti evacuate foarte repede.”
    “Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale,sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate … si a o pastra.Asta-I inteligenta inimii.”

    • Ma faci sa imi aduc aminte cat de mult mi-a placut cartea si de asemenea ca nu am reusit sa citesc continuarea si, implicit, sa imi plara rau ca stau prost cu timpul.
      Chiar imi doresc de mult timp sa citesc a doua parte.

  2. Pingback: Citate și paragrafe 10 | Cărți nemuritoare·

  3. Nu am aceasta carte,insa am o carte de Marc Levy in biblioteca:”Unde esti” si urmeaza sa o citesc.

    • Mie imi place autorul, pana acum am mai citit si „Sapte zile pentru o eternitate”, dar mi-am propus sa imi mai cumpar cateva de la el

  4. Imi place mult descrierea carti si sper sa ajung si eu sa o citesc, ai facut o investitie buna cumparand cartea. Imi place citatul pe care l-ai ales, e scris intr-un mod placut si incitant, si restul carti e scrisa in acelasi mod?

    • O parte din carte. Gasesti multe citate, unele mai profunde, impresionant este ca gasesti in ele o lectie de viata. O sa vezi daca citesti cartea.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s