Noutăți de la Leda


Leda ne face mereu surprize. Acum am ajuns și eu acasă și când am intrat pe  blogul lor, am rămas placut surprinsă. Nu mă așteptam să laseze o carte așa repede și să o putem și precomanda. Cred că nici nu intram pe blogul celor de la Leda, dacă nu îmi trimitea Mădălina mesaj să îmi zică că își dorește să citească ea cartea nou apăruta. Mi-a spus, că are o prietenă care a citit-o și este foarte bună, deci banuiesc că puteți să o citiți cu încredere.

Deci să vedem noutățile :

Avem la Precomandă urmatoarele cărți.

NOPŢI DE PATIMĂ, primul roman din seria FRĂŢIA PUMNALULUI NEGRU de J.R. Ward

Un vampir sexy şi tulburător întâlneşte o femeie curajoasă şi pasională. Suflete-pereche?

La adăpostul nopţilor din Caldwell, New York, se duce un război pe viaţă şi pe moarte
între vampiri şi exterminatori. Populaţia civilă de vampiri, ameninţată de atacurile asasinilor fără inimă, este apărată de şase războinici care se luptă pentru supravieţuirea rasei lor formând temuta şi misterioasa Frăţie a Pumnalului Negru.
Dar niciunul dintre ei nu inspiră atâta teroare şi admiraţie printre duşmani ca Wrath, conducătorul lor, ultimul vampir pursânge de pe Pământ.
Atunci când unul dintre cei mai redutabili luptători este ucis, lui Wrath îi revine sarcina de a o iniţia pe fiica acestuia, jumătate vampir, jumătate om, în lumea tainică şi înfiorătoare a morţilor vii. Beth Randall se trezeşte astfel fără apărare în faţa necunoscutului senzual şi periculos care o vizitează într-o noapte cu ochii acoperiţi de umbre. Dar, curând, tânăra descoperă că atingerile lui stârnesc în ea senzaţii care întrec orice închipuire, dar şi o foame care ameninţă să îi devoreze pe amândoi…

„Un roman uluitor, care creează dependenţă din prima clipă. Această carte este un vârtej nebun de personaje captivante, dar şi o seducătoare poveste erotică. Am fost pe de-a-ntregul cucerită de Frăţia Pumnalului Negru. Dragi iubitori de romanedark fantasy, este tot ce aţi visat!” – Lynn Viehl, autoarea romanului If Angels Burn

„J.R.Ward a creat două personaje absolut minunate, un vampir sexy şi tulburător, chinuit de dureri sufleteşti, şi o femeie curajoasă, pasională, care se dovedeşte a fi sufletul lui pereche. Un adevărat regal pentru fanii poveştilor de dragoste! ” – Nicole Jordan, autoarea romanului Wicked Fantasy, bestseller New York Times

VISATOAREA, cartea a doua din seria EVERNIGHT de Claudia Gray

Anunțuri

24 de răspunsuri la „Noutăți de la Leda

  1. Doamne de cand astept primul volum din BDB!!!! nu-mi vine sa cred ca a aparut:X si mai are si peste 500 de pagini, asa cum imi place mie:D sunt super happy si abia astept sa o citesc, mai ales ca n-am mai citit de mult timp o carte cu vampiri, si parca mi s-a facut dor de ei:D

      • ha ha ma bucur ca v-am molipsit si pe voi:D normal ca sunt entuziasmata, e o carte pe care mi-o doresc de mult timp:)

      • mda, stiu cum e. ma decid greu ce carti sa-mi cumpar (cred ca la asta te-ai referit, nu?) si nu din cauza ca nu imi plac, ci din cauza bugetului meu restrans..

      • Daca stau bine sa ma gandesc, a fost anuntata mai demult aparitia seriai si pe blog. Poate o sa gasesc postul. Toate copertile parca sunt asa.
        Tu sti tot de la ei de lansarea seriei sau ai aflat din alta parte?

      • stiu ca a fost anuntata de mult timp, tocmai de aceea nu mai aveam rabdare, parca nu o mai publicau!!:D

  2. Eu ma bucur ca cei de la Leda ne bombardeaza cu adevarate surprize, dar eu am o mica problema cu aceste doua carti ..prima ma deranjeaza coperta ..nu stiu de ce, dar ma irita, iar adoua desi e o carte plina de romantism, patos si asa mai departe eu prefer sa-i spun pas..

    • Eu zic ca merita incercata , nu mereu trebuie sa te focalizezi doar pe coperta si sa renunti la o carte, pentru simplu fapt ca din pacate coperta iti lasa un gust „amar”

      • pai chestia aceasta cu copera a inceput de putin timp, stiu ca nu e frumos sa judec o carte dupa coperta, dar cine stie ,,poate revin la vechiurile obiceiuri …

      • Coperta este haina cartii..,asa cum un om treb sa fie ordonat , curat si decent pentru ca la asta te uitii prima data… asa e si cu o carte.Nu spun ca nu este importanta dar nu se stie ce se ascunde prin acele paginii , pe care le ignori din cauza „infatisari”:>

      • „Ö plimbare de neuitat”, la noi chiar are o coperta urata. Fundalul acela portocaliu in totalitate e prea sec. Dar, cartea a fost publicata in foarte multe tari. Editia Franceza are o coperta draguta, dar mie cel mai mult imi place editia din Bulgaria.

      • Mie mi se pare ca coperta conteaza foarte mult. Cand intru intr-o librarie mare, plina de carti, doar nu ma apuc sa ma uit la fiecare in parte despre ce este vorba.
        Te uiti la cele care iti atrag privirea cel mai mult. Si ce iti atrage privirea, daca nu o coperta buna.!

      • Sincer nici mie nu imi place coperta la prima carte. Nu e vorba ca e prea mult rosu, ca daca stai sa te gandesti si la Evermore toata e mova, dar la ea, fata fetei e mai deschisa la culoare, si atunci se creaza un contrast intre movul acela si culoarea pielii ei. Dar la Nopti de patima si fata si baiatul, au aceias noanta ca si restul fundalului. E acelas rosu peste tot.
        Dar chiar nu trebui sa o judecati dupa coperta. v-am zis ca Madalina mi-a trimis mesaj si mi-a zis ca vrea sa citeasca ea seria asceasta, deoarece are o prietena care a citit-o si zice ca e superba.

    • nici pe mine nu ma incanta coperta de la BDB, sincer ma asteptam la altceva.
      si eu ma cam ghidez prima data dupa coperta si titlu (si de cele mai multe ori nu dau gres), dar au fost momente cand descrierea a fost prima care mi-a atras atentia, coperta neavand nimic spectaculos

      • M-am uitat acum dupa alte coperti pentu serie si m-am gandit ca daca voi reusi sa fac maine primul post din ideea cu prezentare de personaje si coperti sa va arat alte variante pentru aceasta serie, daca tot e noua aparuta.

        Si apropo stiati ca seria are vreo 10 volume. Acum am descoperit si eu pe Goodreads.

      • da, are 10 volume:X
        nu sunt foarte sigura, dar parca am citit undeva ca si in prezent mai scrie la seria asta. cred ca o sa fie ceva in genul Vampirii Sudului:D

        chiar as fi curioasa sa vad si alte coperti ale seriei, stiu ca sunt unele foarte dragute, dar nu mai stiu care:P

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s