Update la bibliotecă


Nu știu în cazul vostru, dar în cazul meu, trebuie să mă mut cât mai curând la casa mea ca să îmi fac o bibliotecă. Momentan cărțile mele stau pe unde au loc prin mobila din sufragerie și nu prea mai e spațiu. Și după cum urmează să apară o grămadă de cărți bune, și pentru că pe lângă acestea îmi mai cumpăr și eu o grămadă, trebuie să îmi fac cât mai curând biblioteca, mare cât un perete pe care mi-o doresc.

Să vedem ce noutăţi mai avem. Cred că de majoritatea dintre ele știți deja.

La Leda

Puteţi PRECOMANDA APELUL MORŢILOR DE IAN RANKIN

Şi INSURGENT, VOL. 2 DIN SERIA DIVERGENT DE VERONICA ROTH

VOR APĂREA :

ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson

O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor… şi tot ce-ţi mai poţi dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.

Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.

Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil – o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze…
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii –, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.

 GENERALA: SALVAŢI-MĂ DE-AICI!de James Patterson şi Chris Tebbetts, cu ilustraţii de Laura Park

O POVESTE AMUZANTĂ, DAR ŞI ÎNDUIOŞĂTOARE, DESPRE CUM ESTE SĂ FII ELEV ÎNTR-A ŞAPTEA!

După un an şcolar cu adevărat naşpa, Rafe Khatchadorian de-abia aşteaptă clasa a şaptea. A fost admis la Şcoala de Arte din Marele Oraş şi îşi imaginează că acolo e o zonă liberă, fără matematică, fără istorie. Nimic mai fals!

Competiţia e mai acerbă decât putea el să-şi închipuie şi, ca să-şi câştige o reputaţie bună printre colegii de clasă, trebuie să găsească o cale să-şi transforme viaţa – din plictisitoare, cum e acum, într-un izvor de inspiraţie pentru propriile lucrări. Metoda pe care o adoptă? Operaţiunea Trăieşte intens! Tot ce n-a mai făcut niciodată până acum va face de-aici înainte: de la a învăţa să joace poker şi până la a merge să viziteze muzee de artă modernă.

Dar când o nouă misiune îi dezvăluie lui Rafe secrete legate de propria familie, el este nevoit să hotărască dacă acceptă ca lumea lui să se prăbuşească sau dacă trebuie să lupte ca acest lucru să NU se petreacă…

La Editura All a apărut

DOMNIŞOARA EINSTEIN de Philip Sington

În 1933, cu două luni înainte de ascensiunea lui Hitler, o femeie este găsită inconştientă într-o pădure din apropierea Berlinului. Amnezică, tânăra ajunge într-o clinică de psihiatrie, în grija doctorului Martin Kirsch, care se luptă cu fantomele trecutului de chirurg militar pe frontul Primului Război Mondial. Parcurgând un drum anevoios, Kirsch face tot ce-i stă în putinţă pentru a afla identitatea femeii şi, în cele din urmă, descoperă o legătură surprinzătoare cu cel mai celebru om de ştiinţă al vremii.

“Un thriller stilat… Fire de istorie şi imaginaţie minunat împletite laolaltă.”
The Times

“Sington creează un sentiment de nelinişte încă din prima pagină.”
Herald

La Editura Humanitas a apărut:

Emaus – Alessandro Baricco 

După Castele de furie, în „Raftul Denisei“, un nou roman al lui Alessandro Baricco, un roman al adolescenţei frământate de întrebările esenţiale ale existenţei, al intrării dureroase în lumea adulţilor. Foarte apreciat şi de publicul tânăr, Emaus a apărut în Italia în noiembrie 2009, în 250 000 de exemplare, un prim tiraj epuizat în zece zile de la publicare. Romanele lui Alessandro Baricco sunt traduse în peste douăzeci de limbi.

Episodul din Evanghelia după Luca al celor doi ucenici care-l întâlnesc în drumul lor spre Emaus pe Isus înviat, dar nu-l recunosc, este emblematic pentru perplexitatea eroilor adolescenţi ai romanului lui Baricco: „Ne place cât de simplă şi de liniară este povestea. Şi cât de real e totul, fără înflorituri. Cunoaştem începutul lucrurilor şi apoi primim sfârşitul, dar ne lipseşte mereu sufletul lor. Suntem nu auroră, ci epilog, o perenă descoperire tardivă“.

Anunțuri

28 de răspunsuri la „Update la bibliotecă

  1. Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa apare într-o nouă traducere, împreună cu prefaţa lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum şi cu două fragmente inedite şi câteva poeme cuprinse în aşa-numitul „Canţonier al Casei Salina“.

  2. Eu deocamdata stau la parinti si am inca loc destul pe rafturi,totusi daca tot continui sa adaug va trebui sa cumpar o blblioteca adevarata,adica un raft zdravan si mare.

  3. eu am o biblioteca destul de mare, cumparata acum 3 ani, cand m-am mutat in casa noua. dar s-a umplut repede, si in curand nu o sa mai am loc sa asez alte carti, mai ales ca nu-mi place sa le tin inghesuite sau asa, cum o fi..
    dar din pacte am camera prea mica si nu mai am loc de alta biblioteca. o sa vad eu ce fac:D
    dintre noile carti aparute cel mai mult ma intereseaza Apelul mortilor si Domnisoara Einstein. ambele au niste coperti superbe si imi plac si descrierile:) bine, si Insurgent m-ar interesa, dar trebuie sa ma limitez din pacate ;prea multe, prea scumpe..:(

    • Eu cu siguranta daca o sa fac asa cum visez eu, o biblioteca pe un perete intreg, de sus pana jos, in maxim 3 ani o sa o umplu. Dupa am zis ca daca nu o sa am spatiu, o sa imi dau cartile pe blog la concursuri. Daca o sa le dau la persoane care cu adevarat le merita, nu o sa imi para rau de ele. Prietenul meu zice,ca daca nu o sa am loc de ele, si mai sunt si asa scumpe, nu mai bine le vand cand am nevoie de bani. NU, niciodata. Prefer sa le dau degeaba, chit ca tot fara bani sunt in ultimul timp. Si nu obisnuiesc sa le dau nici la schimb. Parca ma simt mai bine, daca fac concursuri si vad ca lumea le apreciaza.

      • Chiar azi vorbeam cu mama despre biblioteca mea ce este in proiectie …si spuneam ca sumele de bani date p carti sunt imense , este multumite de faptul asta, dar e deranjata ca nu ma aude ca vreau alte cele …dar stii noi dam bani pe carti , dar oare copii nostri vor citii??asa cum suntem unii, cartile vechi u ne atrag , ba ca-s vechi si uzate ..(desi astea au o valoare mai mare pt mine ) ba ca nu stiu ce , ba ca scrisul e prea mic ..dar apoi stau si imbatranesc perafturi , noi vrem carti noi frumoase etc …fantezie sau alte genuri dar copii nostrii vor citii altele pt ca curentele si genurile literare se vor schimba si cartiile noastre vor sta saracele la fel cum si cele ale parintilor nostrii stau blande si triste, dar cu toate astea sunt carti care nu se vor demoda nici cand

      • Nu stiu daca copii mei o sa fie pasionati de citit. Si eu cand eram mica, tatal meu avea o bilioteca plina de carti, dar nu mi-a placut deloc sa citesc. M-a apucat pasiunea prin clasa a 9a sau a 10a, nici nu mai stiu. Probabil, daca din curiozitate, da peste o carte care il captiveaza in biblioteca mea, sau mai bine zis viitoarea mea biblioteca, o sa vrea sa citeasca mai mult.
        Oricum, pe mine nu o sa ma deranjeze, pentru ca nu vreau sa il influentez, spre pasiunile mele. Un copil trebuie lasat sa isi descopere propriile hoby-uri.

      • si eu ma intreb deseori ce se va alege de cartile mele, daca va fi cineva interesat sa le citeasca, sau cum vor ajunge bietele de ele. cu siguranta vor aparea alte genuri literare, dar eu sunt de parere ca si cartile mai vechi, cum sunt Morometii de exemplu, dar si cele mai noi-fantasy, toate merita citite indiferent de secolul in care traim. din punctul meu de vedere, cartile nu au varsta. ele sunt eterne si vor exista mereu pentru cei care le apreciaza cu adevarat
        mie intotdeauna mi-au placut cartile vechi, am foarte multe de la parintii si sora mea mai mare si chiar daca sunt mai rupte si nu au un aspect placut, nu ma deranjeaza asta. continutul conteaza:)
        sper ca nu te superi ca spun asta, alexa dar nu sunt de acord cu tine cand spui ca un copil trebuie sa-si gaseasca singur hobbyurile. cartile sunt mai mult decat un hobby, iar copii din ziua de azi ar trebui sa si citeasca in loc sa stea cu orele in fata pc-ului.

      • Sincer eu nu m-am gandit niciodata la asta,desi ai dreptate,oricum cartile din zilele noastre sunt mai palpitante,probabil vor evolua tot mai mult spre sfera fantasticului si a pornografiei(erotice),dar cred ca Harry Potter se va citi mereu,cum de altfel mai exista carti vechi care inca se citesc.

  4. Insurgent, Maximum Ride <3333 Uraaaa ^.^
    Abia astept.
    Eu am o biblioteca destul de mica, dar mai am putinel loc in ea + probabil curand am sa ma mut si o sa imi iau una mai mare ^.^

  5. Eu am o biblioteca, dar este extrem de mica :(.Cartile mele isi fac veacul si prin alte locuri-birou, ghiozdan, telvizor- Eu una astept cu nerabdare sa citesc Insurgent, dar stiu ca nu o sa pun foarte repede mana pe ea din motive…economice :)) Deocamdata vreau sa citesc Insurgent, Trezita in zori de zi si Legile atractiei; acestea sunt cartile carora le-am citit primul volum. Ma bucur sa vad ca apar multe carti, insa sunt trista cand nu pot sa le achizitionez pe toate. 😦

    • Eu sper sa ma mut cu prietenul meu cat mai curand. Sa ne mutam la casa noastra. Il stresez deja de mult timp, cu biblioteca. I-am spus ca vreau sa imi faca una mare cat un perete. Dar pana nu ne vedem cu apartamentul luat, nu ma baga in seama. Imi zice sa visez in continuare.

      • o biblioteca mare cat un perete -visul tuturor impatimitilor dupa carti. tare as mai vrea si eu asa ceva, sa am o camera mare, spatioasa care sa fie sala mea de lectura, cu tot felul de carti in biblioteca, cu un semineu si un fotoliu comfortabil, locul meu de relaxare si evadare:X cred ca as sta toata ziua acolo:D
        prietenului tau ii place sa citeasca?

  6. Eu nu am biblioteca inca ..trebuie sa imi cumpar una, cartile bmele sunt asezate pe rafturile unui dulap mai vechi decat mine ;)) …Eh…au aparut o multime de carti noi, ma gandesc ca le vei achizitiona si tu…pe mine ma atrage foarte mult Emaus – Alessandro Baricco si asta DOMNIŞOARA EINSTEIN de Philip Sington deci astea doua imi fac cu ochiul

    • Emaus – Alessandro Baricco , chiar mi-o doresc si eu. Imi place foarte mult si coperta. e foarte draguta.
      Volumul 2 din Maximum Ride o sa il primesc, Insurgent, nu. Seria aceasta o citeste Mada, dar am auzit ca e foarte buna, deci exista posibilitatea cand am mai multi bani sa mi-o iau si eu.
      Apelul mortilor, sunt curioasa sa o citesc, e ceva nou pentru mine, roman politist din cate am citit.
      Si DOMNIŞOARA EINSTEIN de Philip Sington, imi place, dar nu stiu daca o sa mi-o iau. De la All nu am mai primit carti de vreo 6-7 luni. Vreau sa imi cumpar ceva de la ei, dar imi doresc mult, cartile de la Cecelia Ahern, care le au in portofoliu, deoarece imi place mult autoarea. Am doua de la ea, si le vreau si pe restul, care mai sunt publicate. Si am mai pus ochii pe CHEMAREA INGERULUI de Guillaume Musso.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s