De ce citesc ?


Banner compunere Libris

Seara, când încă o zi nebună din viața mea se apropie de încheiere, mă pun în pat cu un pahar de lapte cald și cu o carte, de care să mă bucur în acel moment. Fiecare pagină devine o încântare, textul mă surprinde și mă captivează cu fiecare secundă ce se scurge. Simt vibrația fiecărei litere. Migrează de pe pagină direct pe mâinile mele . În scurt timp, sute de cuvinte se formează, trec de pe degetele mele pe brațe, îmi gâdilă pielea sensibilă și urcă rapid pe umeri și pe gât. Îmi invadează mintea și îmi încătușează sufletul. Simt că mă sufoc și mă agăț disperată de fiecare firicel de aer. Tot ce mai aud este ticăitul unui ceas, undeva, în depărtare, ticăit care devine din ce în ce mai slab, până când dispare.

Rămân suspendată în întuneric, în timp ce milioane de litere zboară în jurul meu.  Simt o mână cum îmi mângâie obrazul.  Nu știu cine face acest lucru, dar fiecare por al pielii mele se bucură de căldura pe care o emană această atingere. Deschid încet ochii și îi văd chipul. Ochii lui de un albastru intens mă înfioară și îmi par atât de cunoscuți.

Oare cine este? Ce se petrece cu mine? Unde mă aflu?

Îmi ia mâinile și le apasă pe pieptul lui, îmi conduce degetele de-a lungul trupului său, înainte ca buzele lui să se întâlnească cu ale mele de nenumărate ori.

Mă desprind din extazul momentului și mă uit panicată la brațele mele. Miile de litere care mi-au invadat pielea au dispărut, dar tot nu îmi dau seama ce se întâmplă.

El nu observă expresia de pe chipul meu. Mâinile lui îmi cuprind mijlocul. Buzele sale sunt aproape de urechea mea, nu-mi șoptește nimic, dar eu simt că mă topesc. Simt că vreau să devorez fiecare minut al acestui moment. Mă droghez cu o stare de delir din care nu vreau să mai ies niciodată.

Somnul își face simțită prezența, și, deși nu vreau să dorm, mă cuibăresc strâns în brațele lui.

În următoarea secundă, totul pare că se năruie. Un sunet puternic îmi explodează în urechi, mă panichez din nou, iar el dispare.

Dintr-o dată mă trezesc. Stau în șezut, în mijlocul patului. Firicele de transpirație îmi curg pe frunte, iar inima îmi bate atât de tare, încât amenință să îmi iasă din piept. În dreapta mea, pe măsuță, telefonul meu sună, anunțându-mă că e timpul să mă pregătesc pentru a pleca la facultate. În stânga, pe pat, lângă mine, stă deschisă cartea pe care o citeam cu o seară în urmă. O ridic încet, îmi trec mână pe pagina unde era deschisă, mă opresc și citesc.

„Buzele sale sunt lipite de gâtul meu, iar mâinile lui călătoresc pe trupul meu, și mă întreb, de ce sunt atât de multe marfare în inima mea …”  (Spulberă-mă – Tahereh Mafi)

 Îmi dau seama că totul a fost doar un vis.

 Îmi ia o clipă să mă gândesc cum, de fiecare dată, cărțile mă fac să evadez din lumea noastră și să mă scufund în povești  pe care ajung să le visez, să le simt, să le „trăiesc”. Cărțile m-au dus mereu pe cele mai înalte culmi ale viselor.

Ajung mereu să mă rotesc, abandonată în mijlocul oceanului propriei mele imaginații, și nu știu să înot. Mă las trasă în adâncul lui, conștientă că realitatea mă va aduce la liman.

La facultate, orele trec cumplit de greu. Încerc să fiu atentă la curs, dar ceva îmi distrage atenția. În geanta mea, sute de pagini prind viață. Le aud cum mă strigă, și mă ispitesc ca să aflu continuarea poveștii. Creează în mine o curiozitate care îmi sfâșie creierul în mii de bucățele. Trebuie să aflu ce se întâmplă mai departe, și o fac, pentru că nu mă pot abține.

Citesc, indiferent de starea mea emoțională, dar, uneori, cărțile reprezintă pentru mine un loc de refugiu, un loc în care să mă ascund când viața are prea multe coborâșuri, când vreau să fug și să las totul în urmă.

Nu am început să citesc pentru a scăpa de realitate, ci pentru a-mi îmbogăți realitatea, pentru a o face mai frumoasă, și, ulterior, pentru a obține acel medicament împotriva, supărărilor, a depresiilor în care întru uneori, dar și pentru a-mi face timpul liber să treacă într-un mod mai plăcut.

Citesc pentru acel moment, în care întru într-o librărie, și, după ce m-am învârtit prea multă vreme, am găsit acea carte care să mă facă să uit că există timp și lume dincolo de ea. Pentru acele momente în care am deschis cartea, i-am atins paginile, m-am îmbătat cu parfumul ei, am devenit cineva mai mult decât pot fi, m-am completat, m-am îmbogățit, am trăit mai mulți ani decât aș putea în mod normal să trăiesc, am fost bărbat, am fost femeie, copil, bătrân, criminal, victimă, înger sau demon, vampir, vârcolac, vrăjitoare sau orice altceva e cu putință.

Citesc  pentru momentul acela, în care cărțile mi-au fost cel mai loial prieten. Un prieten care îmi înțelege gândurile și mă liniștește când totul pare fără soluție, un prieten care mă iubește, într-o lume ce pare lipsită de dragoste.

Citesc pentru momentele acelea  în care realizez că m-am îndrăgostit de personaje și pentru momentele în care termin o carte și nu mă pot desprinde de locul în care aceasta m-a lăsat pentru că  încă sunt prea implicată în acea lume pe care am ajuns să o iubesc.

Fiecare filă, fiecare frază sau cuvânt a devenit de-alungul anilor parte din mine, mă definește, mă completează.

Am fost fascinată încă de mică de universul literelor, care, încet, mi-a cuprins mare parte din existența. O data ce am dobândit această capacitate, lumea mea a devenit mai bogată, cărțile mi-au transmis învățămintele lor, iar limbile străine au prins grai așa cum nici nu puteam să visez că o vor face.

Cărțile au capacitatea de a-și  găsi propriul drum în viețile noastre, fie că auzim de ele pe stradă, fie că le vedem întâmplător într-o vitrină. Eu găsesc în ele un surplus de aer pe care să îl respir. Am încredere că ele îmi vor aduce mereu zâmbetul pe buze.

„O carte este singurul loc în care poţi examina un gând plăpând fără să îl distrugi, sau poţi explora o idee controversată fără să îţi fie teamă că îţi va exploda în faţă ” spune Charles Langbridge Morgan. Eu consider că însăși viață mea este carte, unde zilnic cineva mâzgâlește evenimente, cunoștințe, iubiri, trăiri pe câte o foaie nouă și albă a existenței, iar, uneori, pătez paginile cu cerneală și lacrimi.

Această compunere a fost scrisă în cadrul concursului organizat de librărie online, Libris (cărți online pentru toată lumea), căreia îi mulțumim pentru oportunitatea pe care ne-o oferă.

Libris.ro

Nu știu dacă am scris zece motive sau mai multe, cert este, că am scris ceea ce am simțit, și sper din suflet să vă placă.
Acum, este rândul vostru să ne spuneți. Voi de ce citiți?

132 responses to “De ce citesc ?

  1. Foarte frumos articolul!!Se vede ca ati pus mult suflet in ce ati scris.Felicitari si multa bafta in continuare!!

    • Desigur. Daca te uiti in dreapta blogului nostru, undeva mai jos este un Blogroll, o lista de bloguri, pe care si noi la randul nostru le urmarim.
      Dar mai sunt foarte multe. Selene Anda este numele meu pe facebook. Poti sa imi dai add si te adaug intr-un grup de lectura. Asa iti va fi mai usor sa urmaresti mult mai multe bloguri. Ei posteaza acolo tot ce fac pe bloguri. Concursuri, recenzii si alte cele

  2. Da,m-a impresionat ”compunerea” ta.Dai dovada de o mare sensibilitate.Doar cartile pot sensibiliza asa o persoana.Ma bucur ca mai exista pasionati de carti ca tine.Nu in ultimul rand,da,succes la concurs!

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s