Noutăți la Editura ALL


Sunt câteva cărți noi la Editura ALL de care vreau să va spun. Toate sunt foarte interesante. Mai e o lună până termin și eu cu liciența și vă promit că după o să vin cu recenzii multe.

Am achiziționat câteva cărți de la Editura All și de abia aștept să am timp să le citesc și să vă povestesc despre ele.

Noutățile sunt:

GARSONIERA DIN PADUREA DE MACARALE de Dan Chisu

tn1_garsoniera_din_padurea_de_macaraleBasile Carlasse este un regizor de teatru celebru în Franţa. Fiind de origine română – cu numele neaoş Vasile Cârlice –, se întoarce în România post-revoluţionară pentru a pune în scenă o alegorie a sistemului comunist. Însă odată cu amintirile şi nostalgiile iese la iveală Gelu.

Cei doi îi vor expune cititorului o poveste şocantă, pe care naratorul o transformă cu măiestrie într-o partitură cu accente de scenariu rocambolesc: povestea emigrantului şi a securistului, dar şi a victimei şi a călăului care schimbă rolurile. Rezultatul este un roman autentic, cu scriitură originală şi un mod neaşteptat de a construi imprevizibilul.

CONVORBIRI CU ALEX. STEFANESCU de Ioana Revnic

tn1_convorbiri_cu_alex._stefanescuÎntr-o carieră literară de cincizeci de ani, Alex. Ştefănescu a scris despre câteva mii de autori. I-a portretizat, le-a analizat opera, le-a povestit viaţa. Dar cine este Alex. Ştefănescu? Unde a copilărit? Cum s-a format? De ce s-a dedicat criticii şi istoriei literare? Ce mari scriitori a cunoscut? Unde a călătorit? Cu ce se ocupă în afară de literatură? Pe cine a iubit? Ce prieteni are? Care sunt adversarii săi? Este adevărat că scrie şi versuri, fără să le arate nimănui? Îşi iubeşte ţara? Ce crede despre lumea de azi?

La aceste întrebări şi la multe altele a obţinut răspunsuri Ioana Revnic, cunoscută ca autoare a volumului de interviuri Dresură de lei. Ea l-a determinat pe Alex. Ştefănescu să spună adevărul, tot adevărul şi numai adevărul.

INDRAGOSTITA DE UN INGER de Federica Bosco

tn1_indragostita_de_un_ingerMia are şaisprezece ani, este rebelă, ironică, hotărâtă, pregătită să înfrunte cu tenacitate provocările vârstei: şcoala, colegii, părinţii despărţiţi… Are un vis măreţ la care nu poate renunţa: să intre la Royal Ballet School din Londra, cea mai prestigioasă şcoală de balet din lume, unde selecţiile sunt extrem de severe, iar taxa de şcolarizare mult prea mare pentru mama ei, care o creşte singură. Îi mai complică viaţa şi dragostea intensă şi secretă pentru Patrick, un băiat atât de încântător şi unic, încât pare un înger, dar care o tratează ca pe o soră mai mică. Pasiunea pentru dans şi cea pentru Patrick sunt atât de puternice şi strâns legate, încât Mia n-ar fi niciodată în stare să renunţe la vreuna dintre ele. Până când destinul, inevitabil şi impertinent, o va pune în faţa unei alegeri dureroase şi dificile.

„Închipuiţi-vă personaje de o frumuseţe dezarmantă, o poveste de dragoste, un vis care trebuie împlinit. Iar dacă la toate acestea adăugaţi un final de basm, obţineţi Îndrăgostită de un înger.   Corriere Fiorentino

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s