Recenzie: Insurgent – Veronica Roth


InsurgentÎn urma evenimentelor șocante ce au avut loc în Divergent, Tris este devastată, sufocată de sentimente de durere și vinovăție. Durere datorită pierderilor pe care le-a suferit și vinovăție pentru anumite fapte pe care a fost nevoită să le facă.

Acțiuni ce au avut loc din egoism, invidie și sete de putere distrug ordinea naturală a lucrurilor. Oamenii sunt omorâți fără tragere de inimă. Vezi multă obsesie, multă ură, și dorință nesăbuită de a controla întregul Chicago.

Se fac alianțe, unele menite să dureze, altele menite să te trădeze sau să nu te mai sprijine după primul moment al luptei în care se sperie și dau înapoi. Cei slabi preferă să nu ia parte la război, să stea în umbră și în cele din urmă să plece capul în fața celor puternici și să se lase controlați sau conduși de ei.

Apoi mai este un grup, mic, dar lașitatea pentru ei nu este o opțiune. Doresc să lupte pentru adevăr și pentru a-i opri pe cei a căror nebunie au omorât oameni nevinovați, dar oare răscoala lor nu ar aduce și mai multă vărsare de sânge, oare nu ar fi mai bine să se predea, să se sacrifice pentru salvarea celor implicați în acest război nemilos.

Tris și prietenii ei sunt puși la incercări grele. Prietenii devin dușmani. Alianțe secrete și adevăruri vin la lumina. Nici chiar legătura dintre Tris și Tobias nu este suficient de puternică împotriva forțelor care amenință să îi sfâșie. Sunt două persoane a căror gândire nu a fost construită după un anumit tip de caracter. Sunt persoane cu mai multe aptitudini decât restul și astfel gândirea lor nu este limitata și sunt mult mai raționali. Problema este că nu sunt pe aceiași lungime de undă și astfel intervin conflicte, secrete, încrederea pe care ar trebui să și-o acorde acumulează pe parcurs multe semne de întrebare.

În ciuda tuturor aceste momente încordate, există și mici momente între cei doi pe care le-ai citi la nesfârșit. În razboi nu ai timp să spui nici „Te iubesc”, dar poți dovedi acest lucru când unul este în pericol și celălalt mizează cu propria viață pentru a-l salva.

Nu am citit aceasta poveste ci am trăit-o la o intensitate maximă. Am simțit cum ceva se spulberă în înteriorul meu când Tris și Tobias s-au îndepărtat unul de celălalt, când au acționat fiecare după propriul instinct. La ultimele 15 pagini eram cu ochii plini de lacrimi, iar dacă finalul nu ar fi căpătat acea liniște care credeam că nu mai vine, cred că plângeam în hohote. Veronica Roth știe să creeze un moment tensionat. Finalul a fost divin, a fost perfect pentru a încheia acest volum și totodată  o deschidere superbă pentru următorul, Allagiant.

Avem parte de acțiune, de conflicte între personaje și de intrigi pe tot parcursul cărții. Dar mai presus de toate acestea, dacă lăsăm la o parte Chicago și facțiunile și dacă privim în profunzimea cărții, ceea ce iasă în evidență este o tânără adolescentă care se maturizează. Uneori este curajoasă, alteori este egoistă, de multe ori este nesigură și neîncrezătoare, dar cel mai important, gândește pentru ea. Sigur, este puternică, dar este vulnerabilă, este urmărită de acele momente dramatice petrecute la finalul primei cărți. Tris este puternic rănita, nu doar fizic ci și psihic de toate acele momente de haos și de consecințe ale unor fapte ce o traumatizează. Ea se închide în sine și încearcă să se protejeze de o durere și mai mare ce crede că va veni, își blochează sentimentele chiar și față de Tobias, chiar dacă simte nevoia disperată să se descarce sufletește.

Mi-a plăcut mult interacțiunea dintre facțiuni, modul în care autoarea a stabilit în mod eficient pentru Erudiți, o agresiune în drumul lor spre putere, prin facțiuni ce au cedat sau se tem. Candoarea este crudă în felul lor sincer și cinstit iar prietenia caută pace mai presus de conflict cu orice cost.

Insurgent, este o carte care te impresionează cu fiecare pagină citită. Această trilogie din care face parte m-a legat pur  și simplu de ea. Vreau să cunosc totul la această serie. Este prima la care îmi doresc să citesc și cărțile satelit.

Nu vă recomand cărțile lui Veronica Roth, vă spun că TREBUIE SĂ LE CITIȚI.

„Divergent” a fost publicată la Editura Leda și se poate comanda de AICI.

Anunțuri

18 răspunsuri la „Recenzie: Insurgent – Veronica Roth

  1. Pingback: Insurgent de Veronica Roth, Editie Tie-in | Cărți nemuritoare·

  2. Doamne, cred că o să am parte de o moarte lentă și sigură așteptând să se traducă și Allegiant pe la noi. Oricum, primele două volume mi-au plăcut muuuult. NU, vorbersc prostii. A fost dragoste la prima vedere. Drăguță recenzia. Este o motivare perfectă pentru cei care nu sunt siguri sau care vor să citească cartea, dar au nevoie de un impuls.

    • Sper sa iti placa Allegiant si sa te bucuri de toate mesajele pe care Veronica Roth vrea sa le transmita.
      Este in curs de traducere cartea dar nu cred ca apare mai repede de iunie.

      • Sper și eu să-mi placă deși m-am spoilărit puțin din cauza unei recenzii, noroc că m-am oprit la timp. Oricum, abia aștept să citesc cartea și să-mi creez o părere propie despre ea. Parcă era vorba că va apărea în martie….

  3. Uuau am onoarea la primul comentariu….:)
    Imi place acest TREBUIE SĂ LE CITIȚI postat de tine Alexa! Si eu am fost mai mult decat impresionata de Insurgent, este printre foarte putinele carti care m-au lasat NO COMMENT… si recunosc ca ma mananca rau de tot curiozitatea cand ma gandesc la ce urmeaza! Mai presus de actiune, care stie sa scoata muuuulte in evidenta, m-au impresionat adevarurile care par general valabile ce reies din aceasta carte, adevaruri gen „Candoarea este crudă…”, adevaruri care ne arata ce face ALBUL si/sau NEGRUL dintr-o societate care a uitat de GRI….

    • Iti dai seama cat de mult astept volumul trei. Ma gandesc la cat de mult actiune o sa fe, la faptul ca vor fi dezvaluite multe lucruri, si cu siguranta Tris si Four vor avea cateva momente pentru ei, momente in care sa nu intervina oroarea lumii in care traiesc.

      • Pai, si eu zic ca ar fi si cazul sa aiba cei doi cateva momente pentru ei…. inca nu am cautat sa vad daca in engleza a aparut deja vol trei, ar fi si bine sa ma abtin in continuare, pentru ca am citit primele volume in romana si e pacat sa il citesc pe ultimul in engleza….
        Imi place mult noua „fata” a blogului vostru, am fost placut surprinsa!

      • Multumim, de ieri lucrez cu Laura la el. Inca mai vrem sa modificam cateva pagini.
        In octombrie apare volumul 3. Parca in 22, sper ca am retinut bine minte. Si eu vreau sa o citesc in romana. Sper sa nu dureze prea mult pana apare si la noi.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s