Cutia cu citate (13)


Vroiam să pun citatele din această carte, Șoapta inimii – Jan-Philipp Sendker, de foarte multă vreme. Întâmplarea face că am rătăcit foaia pe care mi-am notat paginile de unde ar trebui sa scot citatele. După vreo câteva luni bune, în dosarul în care îmi țin recenziile a apărut și foaia cu numele Șoapta inimi și plină cu numere de pagini(chiar nu știu cum de nu am văzut-o până atunci). Am răsuflat ușurată pentru că chiar mi-a plăcut cartea, și chiar vroiam să am și citatele care m-au încântat. Dacă vreți să citiți cartea  găsiți o recenzie aici. Este o carte pe care chiar o recomand tuturor.

”Dar sunt un bătrân care nu știe cât mai are de trăit. Oamenii din țara asta îmbătrânesc repede și mor tineri.”

”Aș fi vrut să am în gură dinții dumitale strălucitori de albi în locul cioturilor ăstora maronii, ruinele astea de zâmbet care nu mai sunt bune nici pentru mestecat. Pielea mea e ofilită și lăsată, îmi atârnă pe brațe de parc-ar fi pusă la uscat. Oamenii spun că suflarea mea miroase urât. Picioarele îmi sunt murdare și crăpate de atâția ani ani de umblat în sandale ieftine. Cămasa mea, cândva albă, ar fi trebuit aruncată de mult. Crede-mă, sunt un tip pretențios, dar vezi și dumneata starea în care e țara noastră. Jalnică. O știu foarte bine, dar nu pot schimba asta, și mi-am petrecut ani întregi învățând să accept ce nu pot schimba. Nu lăsa aspectul meu fizic să te inducă în eroare. Nu confunda stoicismul meu cu dezinteresul sau resemnarea. Draga mea, niciun sentiment nu e mai îndepărtat de inima mea decât acesta.”

”Crezi în dragoste, Julia? Sigur că nu mă refer la izbucnirile de pasiune despre care ne imaginăm că vor dura o viață, cele care ne împing să facem și să spunem lucruri pe care mai apoi le regretăm; cele care ne amăgesc, făcându-ne să credem că nu putem trăi fără o anumită persoană, care ne fac să tremurăm de teamă că există o mică posiblitate de a pierde acea persoană – un sentiment care ne sărăcește mai degrabă decât ne îmbogățește, fiindcă ne dorim ceea ce nu putem avea, vrem să păstrăm ceea ce nu putem păstra. Nu mă refer nici la dorința carnală, nici la iubirea de sine, parazitul care se cuibărește bucuros sub masca iubirii altruiste. Nu. Vorbesc despre iubirea care le redă orbilor vederea. De iubirea care e mai puternică decât frica. Vorbesc de o iubire care insuflă vieții sens, care sfidează legile naturii și ale degenerării, care ne face să înflorim și nu cunoaște margini. Vorbesc de triunful spiritual uman asupra egoismului și morții.”

”Așa își imaginase adesea scena – când se juca singur și visa cu ochii deschiși -, chiar dacă mama și tata nu se aplecaseră niciodată să îl ia în brațe, nici măcar când stătuse în fața lor, îmbrățișându-le picioarele. Simțea cum șovăie chiar să îl atingă. Era din vina lui, nu avea nicio îndoială. Era o pedeapsă, una dreaptă, doar că nu știa pentru ce și spera că, orice greșală ar fi săvârșit, ispășirea urma să ia sfârșit curând. Această speranță era mai înflăcărată ca niciodată acum, când așezaseră trupul rece și țeapăn al tatălui în sicriul de lemn și îl îngropaseră adânc în pământ.”

”<<Tin Win, ce cauți aici, în pădure? L-a întrebat ea.>>

<<Mă joc>>, i-a răspuns el fără să ridice privirea.

<<De ce stai singur?>>

<<Nu sunt singur.>>

<<Unde-ți sunt prietenii?>>

<<Peste tot. Nu-i vezi?>>

Su Kyi s-a uitat în jur. Nu vedea pe nimeni.

<<Nu.>>a spus ea.

<<Gândacii și omizile și fluturii sunt prietenii mei, și copacii. Ei sunt prietenii mei cei mai buni.>>

<<Copacii?>> a întrebat surprinsă.

<<Nu pleacă niciodată. Sunt întodeauna aici și spun povești atât de frumoase. Tu nu ai prieteni?>>

<<Sigur că am>>, i-a spus ea. <<Sora mea, de pildă>>, a adăugat după o pauză.

<<Nu, prieteni adevărați.>>

<<N-am copaci sau animale, dacă la asta te referi.>>”

”…Ce știm cu adevărat despre părinții noștri și ce știu ei despre noi? Dacă nici măcar pe cei care ne stau alături încă de când ne-am născut nu îi cunoaștem, dacă nici ei nu ne cunosc pe noi, atunci ce mai putem ști despre oricine altcineva? Din acest punct de vedere, nu pot presupune oare că oricine poate fi capabil de orice, chiar și de cele mai oribile crime? Pe cine și pe ce, pe care adevăruri ne putem baza în cele din urmă? Există oameni în care mă pot încrede necondiționat? Există oare o asemenea persoană?”

” <<Trebuie să ții minte asta: o persoană care nu vede trebuie sa fie atent. Sună mai ușor decât în realitate. Trebuie să fii conștient la fiecare moment și de fiecare respirație. Îndată ce devin nepăsător și-mi las mintea să hoinărească, simțurile mă împing pe drumuri greșite. Îmi joacă feste, ca niște băieți obraznici care cerșesc atenție. Mișcările mele devin grăbite. Vărs ceaiul sau castronul cu supă. Nu aud bine ce îmi spun ceilalți pentru că gândurile mele sunt deja în altă parte. Se întâmplă același lucru când în mine crește furia. M-am enervat odată pe un călugăr tânăr și imediat după aceea am călcat în focul din bucătărie. Nu-l  auzisem trosnind, nu-l mirosisem. Mânia îmi zăpăcise simțurile. Nu ochii șu urechile sunt problema, Tin Win. Mânia ne orbește și surzește. Sau frica. Invidia, neînccrederea. Când suntem supărați sau ne e frică, lumea se face mai mică și iese din țâțâni. Asta ni se întâmplă și nouă, și celor care se folosesc de ochi ca să vadă. Numai că ei nu bagă de seamă. >>”

”- Și moartea lor ți-a schimbat viața în vreun fel?

Se gândi o clipă.

-Obișnuiam să petrec mult timp cu mama, așa că mă simt mai singur acum. Altfel, nu s-au schimbat prea multe.

-Cât timp ți-a luat să-ți revii?

– Să-mi revin? Nu știu dacă m-aș exprima chiar așa. Când trecem peste un lucru, mergem mai departe, îl lăsăm în urmă. Dar lăsăm morții în urmă sau îi luăm cu noi? Eu cred că îi luăm cu noi. Ne însoțesc. Rămân alături de noi, chiar dacă sub altă formă. Trebuie să învățăm să trăim cu ei și să le acceptăm moartea. În cazul meu, procesul ăsta mi-a luat câteva zile.”

”Moartea nu părea să fie omniprezentă pentru mine. Exista o lume a celor bolnavi și muribunzi și o lume a celor sănătoși. Cei sănătoși nu voiau să știe nimic despre ce care mor. De parcă n-ar fi avut nimic de împărțit cu ei. Ca și cum un pas greșit, o lumânare lăsată aprinsă nu te-ar trimite cu ușurință pe lumea cealaltă.”

Anunțuri

Un răspuns la „Cutia cu citate (13)

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s