Recenzie: Alibiul perfect – Oana Mujea


Alibiul perfect - Oana Mujea

Alibiul perfect – Oana Mujea

Dacă mi-a plăcut mult prima carte „Cacealmaua”, vreau să vă spun că cea de a doua carte, Alibiul perfect, am devorat-o în doar o oră și jumătate. Povestea continuă cu cele trei personaje Simona, Victor și Laurențiu în prim plan. Avem o nouă crimă de rezolvat și, de data aceasta, Laurențiu este implicat în caz și este primul suspect.

Deși seria nu are continuitate, și cărțile pot fi citite separat, eu nu am avut impresia aceasta. Poate pentru că am prins firul poveștii sau poate că este din cauza celor trei personaje, de care m-am atașat enorm. Chiar dacă se schimbă cazul, ne întâlnim cu același mister. Poate că se pot citi separat cărțile datorită cazurilor de rezolvat, dar Simona are un trecut cu Laurențiu, care a rămas un mister, pentru că nu ni se dezvăluie prea multe, și are un prezent cu Victor, o relație proaspăt începută care îmi place foarte mult, lucruri care nu cred că o să se piardă în neant, sau cel puțin așa sper.

Simona ne încântă cu aceeași personalitate pe care am întâlnit-o și în „Cacalmaua”, sigură pe ea, îi place să se implice, să descâlcească firele, să găsească o soluție la toate problemele, și chiar dacă ar vrea să se țină departe de un caz, nu poate. Este în firea ei acea atitudine de detectiv și de criminalist. Am impresia că îi place să le dea tuturor peste nas și să le dovedească că nu știu atât de multe pe cât cred ei. Îi place să intimideze lumea din jurul ei și să îi facă să se simtă neputincioși și un pic proști. Poliția este deja obișnuită cu ea, cu faptul că se află mereu la locul faptei și descoperă indiciile înaintea lor și , desigur, făptașul. Mă întreb cum ar decurge un caz fără ajutorul Simonei? Polițiștii și-ar da seama la timp de vinovat? L-ar putea prinde? Sunt câteva întrebări pe care mi le pun de când am văzut modul eficient al Simonei de a rezolva un caz și cred că pot să o compar cu o întreagă secție de poliție.

Despre Victor, am avut dreptate că are nevoie de mai multă încredere în sine. Este deștept, dar trebuie să își pună mai mult mintea la contribuție. Trebuie să iasă din tipare și să lase teoria în spate, să acționeze din instinct mai mult, să se lase ghidat de simțuri, nu doar după ceea ce vede. Cred că mai are multe de învățat de la Simona. Mie mi-ar plăcea să îi văd mai mult împreună. Ar fi o relație interesantă. Victor e conștient că Simona este cu 10 păși înainta lui, dar acceptă acest lucru, în schimb Simona este orgolioasă, îi place să fie mai presus decât restul și nu cred că i-ar plăcea ca Victor să o depășească în timp. Mi-ar plăcea să îi văd în continuare împreună, să îi văd cum lucrează la un caz atunci când sunt un cuplu. Deja știu că Simona nu este genul care se împartă informații și sunt curioasă cum ar decurge totul. Aștept cu nerăbdare ziua de 6 Noiembrie pentru a putea citi următoarea carte.

Despre Laurențiu nu prea știu ce să spun. Îi compătimesc. El conferă un plus de realism cărții, oferind o perspectivă a depresiei, a viciilor în care cade din cauza ei. Vedem cum se distruge ca individ prin jocuri de noroc, droguri și băutură.
Spre final, ce să vă spun? Spun că îmi place foarte mult cum scrie Oana Mujea. După cum spuneam și în recenzia mea la „Cacealmauna”, mi s-a deschis apetitul pentru cărțile polițiste. Îmi place să îmi asum rolul de mini detectiv, care își pune mintea la contribuție și încearcă să își dea seama de caz, care sunt suspecții și cine este vinovatul. Dar desigur, nu reușesc să țin pasul cu adevărații detectivi.

Deznodământul m-a surprins la ambele cărți până acum și sper că și următoarele vor continua în aceeași manieră.

Anunțuri

4 răspunsuri la „Recenzie: Alibiul perfect – Oana Mujea

  1. Stai să vezi în cea cu numărul cinci câte afli, am fost pusă pe „spune tot ce știi”. Mulțumesc! Dar linkul tău o să apară abia cu rumătoarea, așa merge treaba.

    • Da, miercuri in 6.
      Nu e chiar asa mare problema ca nu ai prins-o pe prima. Seria nu are continuitate si cartile se pot citi separat.
      Eu spuneam ca imi plac mult personajele si imi doresc sa le citesc pe toate. Am impresia ca, cu fiecare carte, mai observ ceva la ele.
      Dar sunt informatii despre viata lor pe care daca nu le sti din prima carte, le regasesti in a doua.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s