Recenzie: Acluofobia – A.R. Deleanu


Acluofobia-A.R. Deleanu

Acluofobia-A.R. Deleanu

Frica este o emoție universală, umană și este declanșată de orice este perceput drept amenințător, fie că acest orice este vizibil și cunoscut, fie că rămâne în umbră și își păstrează caracterul misterios. De exemplu, cu toții ne-am temut când am fost mici de întuneric, pentru că nu reușeam să distingem ce era ascuns în el și mereu golul lăsat de acesta era umplut în mintea noastră cu cei mai fioroși monștrii.

Cartea Acluofobia are ca și subiect frica ce zace în oameni. Autorul a reușit, pornind de la câteva evenimente obișnuite, banale chiar (o excursie la Budapesta sau niște neînţelegeri în cuplu), cu care ne întâlnim zilnic, să creeze cele mai obscure și macabre scenarii, cu care să disturbe liniștea aparentă a personajelor.

Mi-a plăcut mult cartea, deși nu m-am atașat de toate poveștile în același fel, însă marea lor majoritate mi-au rămas întipărite în minte, cum ar fi: ”Negru ca o șoaptă fără rost”, ”Jos în lumea lor”, ”Vis cu furnici”. Pe lângă cele zece povești, cartea ne surprinde cu câte o ilustraţie interesantă pentru fiecare dintre ele.

Mă așteptam totuși să fie mai înspăimântătoare cartea, asta și din cauza celorlalte cărţi cu temă horror pe care le-am citit. Așteptam să găsesc, ca și în celelalte, acea atmosferă încărcată, în care știi că trebuie să tresari și la cel mai mic scârțâit de ușă. Nu vă așteptați la astfel de senzații de la aceste povești. Teama pe care ele ți-o inspiră este mai mult psihică, nu te mai temi de scârţâitul de ușă, pentru că aparține lumii fizice, teama insuflată de povești îți cuprinde cele mai întunecate colțuri ale minții și le descătușează ca să îți amețească trupul… Ce faci când te temi de ceva ce vine sau se petrece în mintea ta?

Fiecare poveste este învăluită în mister, nu este şocantă prin folosirea imaginilor violente, ci de o teamă mai mult sau mai puţin conturată în funcţie de poveste. Poveștile sunt la limita dintre real și fantastic, acest lucru făcându-te sa te îndoiești de felul și cursul lor. Împletirea dintre aceste aspecte conferă poveștilor o greutate și o imprevizibilitate cum rar am întâlnit.

Atmosfera bizară se instalează încă de la început, iar amenințarea este prezentă mereu, însă nu este suficient de conturată pentru a putea prezice finalul, care este o adevărată surpriză. Este interesant modul în care autorul suspendă poveștile în punctele de teamă maximă, în care afli ce s-a întâmplat cu adevărat.

Am fost mult mai ataşată de personajele din povești decât am fost faţă de alte caractere din diferite cărți, și asta din cauza numelor românești, care mi-au conferit  un sentiment de familiarizare. De asemenea, am simţit prezentă atât de vie mentaliatea poporului nostru, realitatea din zilele noastre, mai ales în povestea ”Jos în lumea lor”.

Pentru cei care au citit cartea sau care sunt interesați de ea, am o veste bună, autorul a declarat că Acluofobia este primul volum dintr-o serie de cărți care vor avea fiecare numele unei fobii.

Nu știu voi cum vă dați seama că v-a plăcut o carte cu adevarat, dar pentru mine e foarte simplu. Pentru mine e vorba de acele cărți pe care atunci când le citesc nu am nevoie de semn de carte ca să știu la ce pagină am rămas, ca și cum nu aș fi închis niciodată cartea, chiar dacă de multe ori se întâmplă să nu citesc totul într-o singură zi și să dureze mai mult, mereu știu pagina la care am întrerupt lectura. Așa am pățit și cu aceasta, nu am simțit nevoia să folosesc un semn.

Cartea o recomand oricui vrea să aibă parte de o lectură de calitate, chiar dacă nu citește astfel de cărți, îl invit să părăsească zona de confort cu care este obișnuit, pentru că nu cred că va regreta.

Mulțumesc mult Editurii Herg Benet pentru această carte, a fost o lectură foarte frumoasă.

Acluofobia (zece povestiri macabre) de A.R. Deleanu a fost publicată de Editura HergBenet și o puteți comanda de la:

Editura Herg Benet Libris elefant
Anunțuri

Un răspuns la „Recenzie: Acluofobia – A.R. Deleanu

  1. Pingback: Nominalizări la Premiul „Vladimir Colin” | Cărți nemuritoare·

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s