„Jos Textila, întoarce fila”


„Jos Textila, întoarce fila” este un proiect Rotaract Triumph București ce promovează lectura printr-un mod neconvențional. Proiectul, aflat la cea de-a III-a ediție, urmărește încurajarea valorilor culturale prin intermediul cititului, dar și ajutorarea comunității prin colectarea de haine pentru persoanele defavorizate.

Evenimentul se va desfășura și de această dată sub forma unui târg unde se vor dona haine în schimbul unei cărți. Conceptul este acela de a schimba un lucru superficial pe unul cu valoare culturală astfel încât valoarea cititului să crească în rândul comunității noastre. Vizitatorii vor putea răsfoi cărțile expuse și vor primi recomandări din partea organizatorilor pentru ca, în final, să își aleagă cartea preferată.

În cadrul evenimentului, Cvartetul Capriccio vă va încânta cu un concert de colinde, în timp ce copilașii vizitatorilor vor putea asculta și construi cele mai frumoase povești în cadrul Story Corner-ului special organizat pentru ei. De asemenea, Asociația „Arta nu mușcă” s-a alăturat inițiativei noastre de promovare a cititului, lansând un concurs creativ cu premii în cărți. (detalii pe facebook.com/artanumusca)

Hainele strânse în cadrul evenimentului vor fi donate fundațiilor „Deschide Inima” și „Policy Center” cu scopul de a ajuta familii (copii, tineri și adulți) vulnerabile.

Multe surprize vă așteptă sâmbătă, 7 decembrie, între orele 12:00 – 18:00 la cafeneaua Coftale, strada Profesor Ștefan Mihăileanu, nr. 42, București.

 

Anunțuri

Un răspuns la „„Jos Textila, întoarce fila”

  1. Vad o disperare in a se incuraja lectura in ultimul timp. Totusi, sper sa functioneze. Ne plangem ca lumea nu mai citeste. Si in acelasi timp vad ca esta destule bloguri ale pasionatilor, cu recenzii si impresii despre cartile citite.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s