În curând la Editura Leda: „Iubire dincolo de timp” – Tamara Ireland Stone


Editua Leda ne face o surpriză și va lansa în data de 15 aprilie cartea „Iubire dincolo de timp” de Tamara Ireland Stone. Carte a fost publicată până acum în 32 de ediții în străinătate într-un decurs de timp foarte scurt, cartea fiind lansată în 2012.

Descrierea cărții:

Tamara Ireland Stone ţese, cu o inegalabilă măiestrie, firele unei iubiri în calea căreia nici măcar timpul nu se poate pune. Anna Greene şi Bennett Cooper sunt doi tineri obişnuiţi, pasionaţi de muzică şi de mişcarea în aer liber. Ei îi place să alerge, lui, să facă alpinism. Aşadar, nu e deloc de mirare că se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt. Cu o singură menţiune: Anna trăieşte în Evanston în 1995, iar Bennett în San Francisco, dar în anul… 2012. Bennett deţine însă un talent aproape de neconceput: poate călători în timp şi spaţiu după cum doreşte, iar intrarea lui în viaţa Annei îi deschide acesteia orizonturi nebănuite, lumi pline de oportunităţi şi aventuri.

О poveste de dragoste unică, extraordinar de frumos scrisă… – Melissa Marr, autoarea seriei TheWicked Lovely

О iubire pasională, căreia până şi timpul i se supune… şi care îi va face pe cititori să le ţină pumnii celor doi îndrăgostiţi care se opun iar şi iar destinului. – Publishers Weekly

Misterele şi călătoriile în timp se împletesc cu romantismul în acest captivant roman de debut… –Booklist

Dacă descrierea cărții încă nu va convins poate treilerul cărții o va face.

V-am trezit interesul?

Atunci sigur veți profita de oferta de la precomandă, pe care o veți găsiți pe site-ul editurii.

 

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s