Apariții editoriale la Editura Univers


Editura Univers pregătește o serie de cărți noi.  După Speranța: o tragedie, romanul lui Shalom Auslander ce a deschis seria nouă a colecției Globus, la Editura Univers vor apărea în curând următoarele două numere ale colecției coordonate de LuciaT.

”Volumul cu numărul 506, O seară la club aparține lui Christian Gailly și a fost tradus de Claudiu Constantinescu. Odată cu 507, schimbăm iar continentul, urmând să fie publicat romanul brazilianului Jorge Amado, Cizme, robă, cămașa de noapte, în traducerea Georgianei Bărbulescu.”

O seara la clubO seară la club

Simon Nardis (auziţi deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai iadroguri, nu se mai aruncăînlegăturipasagerecufemei, nu mai cântă jazz. E sănătos, are o viaţă echilibrată, o soţie iubitoare, o situaţie respectabilă ca inginer specialist în încălzirea halelor industriale. Şi e mort pedinăuntru.

Dar, într‑o seară, la un club, într‑un mic oraş la marginea mării, se aşază în faţa unui pian. Cu un pahar în mână. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie îl trăsese pe Simon într‑o zonă oarecum sexi, un pic vulgară, de o indecenţă, ca să zic aşa, moderată, totul într‑un swing cu scandări răspicate. (…) Suna foarte bine. Îmi imaginez că Debbie se freca, lasciv, de pian, cu mişcări de femeie fatală, stil anii ’40. Pianul lui Simon şi vocea şi trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era în extaz.” Trenurile pleacă din gară, unul după altul, spre casa unde îl aşteaptă soţia răbdătoare şi un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai puţin unul, trenul pasiunii, al recăderii în păcat, al renaşterii.

 

Cizme, roba

Cizme, robă, cămașa de noapte

Cizme– 1940. Doi militari de carieră, unulnazist, unul nu, râvnesconorurirezervatescriitorilor. Suntsigurică le vor obţine, că vor intra cucizmelelorbutucănoaseîntr-un sălaş al muzelor, primulbazându-se pecontextulpolitic, al doileapeautoritarismul lui.

Robă – La Academia Braziliană de Litere totul e după model franţuzesc, începând cu sediul, palatul Micul Trianon din Rio de Janeiro. Cei patruzeci de nemuritori poartă un costum de gală somptuos, robă cu fireturi aurite şi o spadă. Dar nu de spadă se folosesc ei atunci când trebuie să se apere, ci de limba bine ascuţită! Se pricep foarte bine, chiar şi la 80 de ani, să manevreze cu viclenie cuvinte care ustură, spintecă, ucid de-a binelea.

Cămaşa de noapte – Diafană, transparentă, ţesută din lumina răsăritului, cămaşa aceasta metaforică e singurul veşmânt care o acoperă pe iubita poetului în versurile lui. Iar versurileîiaducautorului un binemeritatlocprintrenemuritori. Numaicăşinemurireaaceasta e metaforică. DupămoarteapoetuluiAntônio Bruno, la Micul Trianon se declanşează un micrăzboi. Militarii care asediazăpalatulsuntrespinşicu brio de bătrâniiacademicieniversaţiîndueluri verbale şiliterare, cuajutorul a patrumuze mai multsau mai puţin suave, fostele amante ale lui Bruno.

Cizme, robă, cămaşa de noapte e un foc de artificii, o jucărie ingenioasă, o fabulă pentru aprinderea speranţei, o bagatelă încântătoare. Cine-ar mai îndrăzni, după ce o citeşte, să calce cu cizmele pline de noroi voalurile trandafirii ale poeziei? Sau poalele robelor solemne ale unor vulpoi bătrâni?

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s