Recenzie: Sub aceeasi stea de John Green


sub-aceeasi-stea_1_produs

Titlu: Sub aceeași stea
Autor: John Green
Editura: Trei
Disponibilă la: Trei, Libris, Elefant
Varianta engleză: Okian, Book Express

 

Sub Aceeași stea este o carte la care nu ai nevoie de convingere ca să o citești, și nici nu o cauți. Nu cauți pareri, nu cauți ce note a primit, nu cauți critici. Este o carte care îți trezește interesul doar privind-o. Cel puțin așa s-a întâmplat la mine. Nu știu de unde a venit curiozitatea aceea mare care m-a făcut să citesc această carte, dar cu siguranță nu m-am uitat nici pe rezumatul ei. Tot ce am citit despre ea au fost singurele cuvinte de pecopertă înafară de titlu și anume, „Fără suferință, cum am putea ști ce e bucuria?”. Îmi place să am parte de o încărcătură emoționale care să mă ducă până la lacrimi, așa că după aceste cuvinte m-am gândit că va fi o carte perfectă, și chiar a fost. SIngurul lucru pe care îl regret, este faptul că am împrumutat-o și nu mi-am cumpărat-o eu să o am în bibliotecă. Dar cu siguranță își va găsi și ea locul pe rafturile mele pentru că eu nu pot să nu pun spre păstrare cărțile preferate.

Este prima carte citită de la John Green, dar a fost suficient sa mă alătur admiratorilor săi și să aștept cu sufletul la gură următorul său roman. Plănuiesc să citesc toate cărțile lui și fără să știu prea multe despre toate publicate până acum, sunt convinsă că nu voi fi dezamăgită.

Hazel, personajul principal, este o supraviețuitoare de cancer, stadiul IV, prin inventarea unui medicament fictiv. Ea se așteaptă să își trăiască viața ce i-a fost dată privind reality show-uri, citind și dormind. Dar când mama ei decide ca Hazel ar trebui să participe la un grup de sprijin pentru bolnavii de cancer, viața ei se schimbă într-un mod inimaginabil. Acolo, printre ceilalți participanți, îl întâlnește pe Augustus Waters, băiatul care îi arată că există multe lucruri de care merită să te bucuri cât mai poți și că fiecare moment al vieții trebuie epuizat în cel mai bun mod.

John Green reușește să surprindă adevarul unei vieți canceroase prin ochii unor adolescenți, într-un mod realistic și fără să facă totul supra-dramatic. Capacitatea autorului de a explora o astfel de situație profund emoțională este ceea ce îl face eficient.

Ca orice experiență majoră de viață, cancerul modelează modul în care Hazel și Augustus văd lumea, dar acesta nu îi definește ca și oameni. Sunt cine sunt pentru aceleași motive ca și restul dintre noi – modul și locul în care au fost crescuți, lucrurile pe care le-au văzut și le-au făcut, și gândurile pe care le au despre viață.

Aceste lucruri rezumă cel mai bine relația lor. Hazel nu se îndrăgostește de Augustus pentru că este în aceeași condiție ca și ea. Ea se îndrăgostește de el deoare ce este frumos atât pe interior cât și pe exterior, deoarece personalitățile lor se potrivesc într-un mod în care Hazel nu a mai experimentat niciodată.

O notă privind stilul de scris: eu îi consider buni pe cei ce reușesc să te miște prin rândurile scrise de ei, pe cei ce reușesc să stoarcă măcar o lacrima, pe cei ce reușesc să te pună pe gânduri. John Green reușește să facă toate acestea și mult mai mult. Reușește să facă tragismul frumos. Știu că sună ciudat, dar la final printer lacrimi reușești să zâmbești și să spui că a fost drăguț. Deși autorul pune accentual pe condiția omului ce se finalizează prin moarte, cartea este metaforic vorbind extrem de vie și plină de viață.

O altă notă scurtă cu privire la dialog: Hazel și Augustus sunt mașini filozofice veritabile. Boala le-a îndreptat atenția spre interior. Și-au petrecut o mulțime de timp gândindu-se la viață, moarte, univers și toate cele.

Cartea merită citită pentru experiența pe care ți-o oferă, o poveste care deși tragică, și cu un subiect sensibil, și mai greu abordabil, să ofere o trăire intensă, o sensibilizare și o umanizare a persoanelor bolnave, care în mod normal ajung să fie stigmatizate și privite din prisma bolii și să le fie uitate esența.

Sub Aceeași stea de John Green a fost publicată la Editura Trei, în colecția Young Fiction Connection  și se poate comanda de la:

 

Capture Libris elefant
Anunțuri

8 răspunsuri la „Recenzie: Sub aceeasi stea de John Green

  1. „Sub aceeasi stea” este o carte minunata si sfasietoare. Eu am terminat-o ieri de citit si pot spune cu mana pe inima ca-mi va ramane intiparita in minte multa vreme de acum incolo. Filmul l-am vazut cu aproximativ jumatate de an in urma si mi s-a parut de asemenea foarte bun si sensibil.
    Mi s-a parut de asemenea ca ai punctat foarte bine inca de la inceput si anume, ca este o carte care iti starneste interesul numai privind-o. Mie chiar asa mi s-a intamplat.

  2. Am cumparat recent cartea, de pe Libris.ro, auzisem de ea si vroiam neaparat sa o citesc.Nu m-a dezamagit, m-a acaparat imediat ce am inceput sa o citesc.Am trait parca alaturi de Hazel si Augustus !
    Citind recenzia am gasit in ea ceea ce cred si eu despre carte.

    • Ma bucur foarte mult ca ti-a placut cartea. Se afla printre preferatele mele. Este emotionanta si nu stiu cum se face ca mie imi plac foarte mult acest gen de povesti, „lacrimogene” cu zice sora mea.

  3. Mirare sa il gasesc atat de bun cand ma asteptam sa dau peste un roman catchy, scris pentru a vinde. Replici inteligente, cu sclipiri de umor, poate prea puternice pentru a iesi din gura unor adolescenti, dramatism bine dozat, fara a da in scenarii de drama romantica si un stil proaspat care nu te lasa sa mai lasi carte din mana. O recomandare pe cinste, multumim.

  4. Mi-a deschis apetitul aceasta carte si as vrea sa citesc si restul romanelor lui John Green. Am fost sceptica initial, pentru ca am vazut ce fenomen s-a creat si m-am gandit ca e doar o lectura ce prinde la public, dar nu m-a dezamagit. Acum ti-am descoperit blogul si imi plac opiniile tale, asa ca m-ai castigat ca cititoare.

    • Ma bucur mult ca ti-a placut John Green. Sub aceeasi stea este o carte superba. Este o drama care reuseste sa te impresioneze nu sa te deprime. Acesta este motivul pentru care mie imi place foarte mult.

  5. Pingback: Recenzie: Căutând-o pe Alaska – John Green | Cărți nemuritoare·

  6. Pingback: Un Blogger pe Zi : Alexa şi cărţile nemuritoare - eBloguri.ro·

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s