Recenzie: Academia vampirilor vol1 – Richelle Mead


Titlu: Academia Vampirilor
Autor: Richelle Mead
Editura: Leda
Disponibilă la: Leda, Libris, Elefant, BookCity
Varianta engleză: Okian, Book Express

 

Mi-am cumpărat seria Academia Vampirilor de când a apărut cu revista Bravo. O am de ceva timp, dar nu m-am grăbit să mă apuc de ea.  Am auzit multe păreri bune despre serie și am citit de asemenea recenzii care plasau seria în locurile de vârf. Auzind atâta despre Academia Vampirilor a trebuit să mă apuc și eu de ea. Eram un pic cam neîncrezător la început și nu mă așteptam la ceva care să îmi taie răsuflarea. Poate eram doar sătul de atâta vampirism, dar de îndată ce am început să citesc, primul volum mi-am schimbat părerea.

Cred că ar trebui să vă spun și despre carte ceva, nu? Timp de doi ani au reușit  Rosemarie Hathaway (Rose) și Vasilisa Dragomir (Lissa) să fugă si să se ascundă de gardienii Academiei Sf. Vladimir, dar, în cele din urmă, cele două au fost prinse de Dimitri Belikov  și ceilalți gardieni și forțate să se întoarcă înapoi. Nimeni nu știe că Rose, gardianul Lissei, a luat-o pe aceasta de la Academie tocmai pentru a o proteja de ceea ce i se putea întâmpla acolo.

“Academia Sf. Vladimir nu este o școală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampirii vii și muritori) sunt educați în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumatate oameni, jumatate vampiri) sunt antrenați să-I apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morți vii), cei mai înspăimântători și periculoși vampiri.”

Rose este protagonista seriei  și este o fată dhampir de șaptesprezece ani, foarte puternică și cea mai bună prietenă a Lissei: “Lissa și cu mine eram prietene încă de la gradiniță, când educatoarea noastra ne-a pus să ne facem lecțiile împreună.”

Rose are un farmec aparte. Nu este greu de ghicit că este personajul meu preferat: frumoasă, deșteaptă , puternică și ambițioasă, dar și amuzantă în același timp. Între ea și Lissa există o legatură foarte puternică, ceea ce îi permite Rosei să intre în mintea ei și să vadă, să audă și să simtă tot ce simte aceasta. Acest lucru pe parcurs ce citeam a creat o serie de întrebări: Va fi suficient acest lucru pentru a o proteja? De ce i-ar fi frică Rosei?  Cum de este ea singurul dhampir care pare să aibă această legatură cu moroiul său?

Rose este încă un guardian în formare care speră să fie repartizat Lissei când acestea vor absolvi. Un dhampir nu se poate masura cu un strigot, de aceea aceștia se antrenează din greu. Cu ajutorul antrenamentelor suplimentare cu Dimitri, Rose încearcă să devină ungardian puternic.

Relația care începe să înflorească între Rose și Dimitri pune povestea într-o altă lumină. La prima vedere cei doi par două persoane total diferite una față de cealaltă. Nu zic asta numai din cauză diferenței de vârstă dintre cei doi (Rose are șaptesprezece ani, iar Dimitri douăzeci și patru) sau pentru că fiind amandoi gardieni misiunea lor e de ai proteja pe moroi, ceea ce face o posibilă relație imposibilă, dar amândoi sunt două caractere diferite: Dimitri e tipul misterios, un “zeu” pentru ceilalți gardieni, iar Rose este o fire deschisă și amuzantă, dar, în același timp, foarte curajoasă. Îmi doresc ca această poveste de dragoste să continue.

Lissa este o Prințesă moroi, provenind dintr-o familie bună, dar ei au a murit într-un accident, ea fiind singura care a supraviețiut. Spre deosebire de alți moroi, Lissa, nu s-a specializat încă pe nici un element din cele patru, dar și-a descoperit o altă putere, cea de constrângere,  pe care o poate folosi pe alți moroi sau dhampiri. Poveste este antrenantă și plină de situații neprevăzute, mai ales că Lissa ascunde multe secrete, și situația se complică când Christian, un moroi a cărui părinți au devenit strigoi și au fost omorați de gardieni, îi va descoperi unul dintre secrete.  Poate Christian să îi păstreze secretul? Poate el să o ajute?  Dacă Christian nu este singurul care i-a aflat unul dintre secrete?.

Nu pot spune ca am îndrăgit-o atât de mult pe Lissa. Nu e vorba că nu mi-a plăcut personajul în sine, cât nu mi-au placut moroii, în general.  Poate dacă la Academie i-ar învăța mai mult pe moroi să se folosească de puterile lor, să lupte cu ele, alături de dhampiri, strigoii nu ar mai fi o amenințare.

Nu vreau să vă stric din suspans și am să vă las pe voi să citiți și să descoperiți singuri!

Dacă vreți să citiți o poveste antrenantă, care te face să întrebi la fiecare pas, oare ce repercursiuni are fiecare situație în care personajele se află, atunci nu ratați această carte.

Academia vampirilor de Richelle Mead a apărut la Editura Leda, și o puteți comanda de la:

Leda Libris elefant
Anunțuri

2 răspunsuri la „Recenzie: Academia vampirilor vol1 – Richelle Mead

  1. Am citit și eu Academia Vampirilor, și după primul capitol nu m-am mai dezlipit de ea ( Noroc ca- mi cumpărasem toată seria). Cred ca le-am citit pe toate 6 în mai puțin de o săptămână, în perioada tezelor, dar nu mă puteam dezlipi de la o asemenea minunăție ca sa învăț la mate. Cu toate ca povestea Rose- Dimitri e adorabila, nu e preferata mea. #Team Adrian. Richelle are un stil franc de a scrie, direct, fără ocolișuri, care se vede și in seria Georgina Kincaid ( tocmai ce mi-am cumpărat seria asta). O lectura foarte interesanta, pasionala și exeptionala.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s