Recenzie: Greșelile Mirandei – Jill Mansell


greselile-mirandei-ed-buzunar_21670_1_1344429402Titlu: Greșelile Mirandei
AutorJill Mansell  
Editura: Leda
Disponibilă la: LedaLibris, Elefant, BookCity

Cartea, Greșelile Mirandei de Jill Mansell, este una amuzantă, te ajută să te relaxezi, și care pe lângă momentele pline de umor și haz îți oferă și posibilitatea de a învăța din întâmplările prin care trece Miranda, personajul principal al poveștii.

Povestea este așa cum ne previne titlul, presărată de momentele în care Miranda reușește să se pună în situații care nu au cum să se finalizeze așa cum își dorește, de asemenea face tot felul de gafe sau greșeli pe care ulterior le regretă. Alegerile pe care le face nu sunt mereu dezastroase, unele greseli chiar te fac sa te amuzi, Miranda este de foarte multe ori zapacită, și pornește dialoguri amuzante și sarcastice.

Ea lucrează la un salon de infrumusetare, duce o viață simplă, trăiind în gazdă la o doamnă în vârstă pe care o considera ca mamă, Florence. Cu toate acestea cunoaște oameni minunați, chiar dacă în dragoste reusește să întâlnească doar bărbați nepotriviți. O dinamică interesant de urmărit este și pretenia ei cu Bev, un personaj pe care l-am îndragit a fost Chloe, o sa vedeți de ce.

Fiind o carte care face parte din chick- lit, te astepți ca totul să fie lejer, în carte însă relațiile dintre persoanje sunt foarte detaliat expuse, de o complexitate mare, fiind foarte interesant de urmărit cum persoanjele se schimbă și dezvoltă pe măsură ce poveste avansează. Finalul este unul plăcut, totul se așează așa cum speri de la început, este la urma, urmei o carte cu un final fericit, unde dragostea triunfă.

Este o carte cu care cititori împătimiți se pot relaxa, iar pentru restul e o lectura pe care sigur nu o vor regreta.

5 responses to “Recenzie: Greșelile Mirandei – Jill Mansell

  1. Nu prea mă atrag cărțile de genul, dar cred că așa pentru vară, plajă – e okay, aș citi-o poate. Mulțumim pentru prezentare!

  2. Pare drăguță cartea aceasta si chiar o lectura usoara,perfecta pentru o zi de vara!Poate ma voi întoarce la ea cândva…

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s