Cu tine capăt glas de Roberto Kuzmanovic – un spectacol al necuvintelor


Atunci când cuvintele sunt prea banale pentru a exprima trăiri, există oameni suficient de înzestraţi cu talent pentru a apela la necuvinte. Este şi cazul lui Roberto Kuzmanovic care creează un carusel propriu al necuvintelor, manevrându-le în haos în aşa fel încât să păstreze controlul incontrolabilului. Şi poate sună ciudat, şi poate sună neverosimil dar … doar citind veţi avea senzaţia că pătrundeţi într-un univers al jocului cu vorbele, în vreme ce Cronos este ademenit de Morfeu, iar graniţele timpului dispar, poetul rămânând rege peste un regat însingurat şi încremenit.

„Mai vrei în rol de zei?”

Totul se derulează pe încet şi foarte încet, bucăţi din suflet sunt rupte şi transformate în versuri, gânduri ajung smulse şi transpuse în scris alcătuind poeme ce conţin secrete bine inserate într-un limbaj complex.

Măşti, oameni, sentimente ce par să ardă învingând trecerea timpului care condamnă orgolios la singurătate, sincerităţi rostite cu voce de păcat şi incursiuni dincolo de un aparent „sunt bine”.

„ne spunem rugăciunile de seară unor dumnezei prea ocupaţi”

„Dezbracă-te şi întinde-te peste liniştea dinaintea gemetelor”

Obscurităţi ce ascund taine şi străluciri care ademenesc. Oare alegem vreodată corect? Ce facem de obicei când adevărul stă ascuns în întuneric, iar scopul luminii este acela de a vinde iluzii? Poetul pare să zâmbească purtând pe buze o amară ironie de personaj omniscient ce are siguranţa că cei mai mulţi preferă strălucirea din exterior decât interiorul dinăuntru.

„Într-o mână ai crunte succese,
iar în alta dulci înfrângeri …
Trage linie”

Avem parte de un melanj de melancolie poetică, de o muzică voit purtătoare de note neînţelese, de un erotism intens, anulat însă de Cronos în trecerea lui, şi de o iubire îmbolnăvită de praful timpului. Ce se poate ascunde în spatele unor poeme? Veţi afla răspunsul nu doar lecturând ci depunând şi efortul de a înţelege necuvinte.

„ne înecăm în ochii pe care-i privim şi plutim
indiferenţi spre nicăieri”

Ce pot să afirm eu? Aş spune doar că geniul poetic nu constă în inteligenţă ci în capacitatea de a …, iar Eminescu (cel cu care Roberto este asemuit pe undeva prin introducere) nu a avut niciodată această abilitate. Care abilitate? Aştept să o descoperiţi pe cont propriu.

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s